Dosar nr. 11277/3/2021
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A VII-A CIVILA
DE LA 20.05.2021
Tribunalul constituit din:
PREŞEDINTE – JUDECATOR SINDIC —....................
GREFIER — ........................
Pe rol soluţionarea cauzei civile, având ca obiect Certificarea titlurilor executorii europene - s.c...... pronuntata in dosarul ....., formulata de petenta ......
Dezbaterile in fond ale cauzei au avut loc in şedinţa publica de la data de 13.05.2021 fiind consemnate în încheierea de şedinţa de la aceasta data, ce face parte integranta din prezenta, când Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise a amânat pronunţarea la data de 20.05.2021.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a civilă la data de... sub nr. 11277/3/2021,... a solicitat eliberarea certificatului prevăzut de art. 54 din Regulamentul CE. nr. 44/2001, cu privire la sentința civilă nr.... din data de ...., pronunțată în dosarul nr.... de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă, lămurită prin încheierea din data de ......, care să facă referire la caracterul executoriu al celor două hotărâri judecătoreşti.
În motivarea în fapt a cererii a menţionat că, la data de...., a fost pronunțată sentința civilă nr..... în dosarul nr...., dosar având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții..... Menționează că sentința civilă nr..... a fost lămurită ulterior prin încheierea din data de ......
Având în vedere caracterul executoriu al ambelor hotărâri judecătoreşti mai sus indicate, precum şi intenția petenții de a pune în executare silită dispozitivul acestor hotărâri judecătoreşti într-un alt stat membru al Uniunii Europene (în speţă, în Germania), precum şi prin raportare la dispoziţiile legale indicate în cuprinsul cererii ca temei legal, a solicitat eliberarea certificatului prevăzut de art. 54 din Regulamentul CE. nr. 44/2001, cu privire la cele două hotărâri mai sus identificate.
În drept, îşi întemeiază prezenta cerere pe dispoziţiile art. 527 şi următoarele din Codul procedură civilă, OUG 119/2016 art. A2 alin. (1), art. 54 din Regulamentul CE. nr. 44/2001.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 12.05.2021, petenta.... a formulat note scrise referitoare la cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată.
În motivarea cererii arată faptul că, aşa cum a precizat în cuprinsul cererii prin care a modificat acţiunea iniţială, solicită, în temeiul art. 32 din Regulamentul nr. 848/2018 al Parlamentului european şi al Consiliului privind procedurile de insolvenţă, precum şi dispoziţiile Regulamentului 1215/2012 al Parlamentului european şi al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, eliberarea certificatului prevăzut de art. 53 din Regulamentului 1215/2012 al Parlamentului european şi al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială..., care să facă referire la caracterul executoriu al celor două hotărâri judecătoreşti.
Referitor la temeiul de drept indicat, a învederat instanţei următoarele aspecte:
- Dispoziţiile art. 84 alin. 1 din Regulamentul 848/2015, conform cărora "Dispoziţiile prezentului regulament se aplică numai procedurilor de insolvenţa care sunt deschise după 26 iunie 2017";
- Procedura insolvenței în dosarul.... a fost deschisă la data de.... (cu mențiunea că dosarul nr.... în care au fost pronunţate cele două hotărâri incidente în prezenta speţă a fost înregistrat la data de ...);
- Dispoziţiile art. 84. alin 2 Regulamentul 848/2015, conform cărora "Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 continuă să se aplice procedurilor de insolvenţa care intră în domeniul de aplicare al respectivului regulament şi care au fost deschise înainte de iunie 2017";
- Art. 25 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 care face trimitere la dispoziţiile Convenţiei de la Bruxelles privind competenţa şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială;
- Dispoziţiile art. 68 din Regulamentul 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, precum şi dispoziţiile 68 din Regulamentul nr. 1215/2012 al Parlamentului european şi al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, ambele Regulamente prevăzând înlocuirea Convenției de la Bruxelles cu dispozițiile Regulamentului 44/2001, iar în prezent, cu dispoziţiile Regulamentului 1215/2012.
Prin urmare, indiferent care dintre cele două tratate din materia insolvenţei este aplicabil în speţă, din punct de vedere al procedurii executării celor două hotărâri judecătoreşti invocate într-un alt stat membru al Uniunii Europene (în speţă, în Germania), presupune cu necesitate eliberarea certificatului menţionat de dispoziţiile art. 53 din Regulamentului 1215/2012 al Parlamentului european şi al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În cauză, hotărârea a cărei recunoaştere şi executare este urmărită de către petentă, respectiv sentința civilă nr.... pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a VII-a civilă in dosarul nr...., lămurita prin încheierea din data de...., pronunțata de aceeași instanță, este una pronunţată în procedura falimentului, respectiv o sentinţă prin care, în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014, pârâții.....au fost obligați la suportarea pasivului debitoarei în insolvență....
Convenția privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, semnată de părțile contractante la Lugano la 30 octombrie 2007 („Convenția de la Lugano” sau „convenția”), în vigoare, este încheiată între Comunitatea Europeană, Regatul Danemarcei, Republica Islanda, Regatul Norvegiei și Confederația Elvețiană. Obiectivul convenției este ca hotărârile să se bucure de același nivel de recunoaștere în circuitul juridic între țările UE și Elveția, Norvegia și Islanda.
Convenţia de la Lugano din 2007 reprezintă versiunea revizuită a Convenţiei de la Lugano din 1988, convenție paralelă cu Convenția de la Bruxelles din 1968, înlocuită cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001.
Fiind din anul 2007, textul Convenţiei de la Lugano a fost elaborat, în mod firesc, în corespondenţă cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001, în vigoare la acel moment şi care impunea condiţiile de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în Comunitatea Europeană. la La momentul pronunţării prezentei este în vigoare Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, care înlocuiește Regulamentul (CE) nr. 44/2001.
Certificatul prevăzut de Convenţia de la Lugano urmăreşte simplificarea situației creditorului, care trebuie să prezinte un singur document, și posibilitatea ca instanța solicitată pentru a pronunța hotărârea de încuviințare a executării să acceseze informația privind hotărârea a cărei executare se solicită în mod rapid.
Certificatul a fost instituit întrucât se întâmpla deseori ca instanța solicitată să întâmpine dificultăți în a extrage anumite informații rapid și sigur din hotărârea instanței inițiale, având în vedere limbajul hotărârii și metodele diferite prin care actele judiciare sunt elaborate în sistemele diferite ale statelor obligate prin convenție. Ca atare, astfel cum rezultă din modelul din anexa V a Convenţiei, certificatul trebuie să indice statul de origine, instanța sau autoritatea competentă care eliberează certificatul, instanța care a pronunțat hotărârea, detaliile hotărârii (data, numărul de dosar, părțile și, dacă hotărârea a fost pronunțată în lipsă, data comunicării actului de sesizare a instanței), textul hotărârii (în sens strict, adică numai textul părții dispozitive a hotărârii), numele părților care au beneficiat de asistență judiciară și o declarație conform căreia hotărârea este executorie în statul de origine. Certificatul este eliberat de instanța care a pronunțat hotărârea.
Pentru identitate de raţiune, Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, intrat în vigoare la data de 10 ianuarie 2015, stabileşte că o hotărâre pronunţată într-un stat membru care este executorie în statul membru respectiv este executorie în celelalte state membre fără a fi necesară o hotărâre de încuviinţare a executării şi că o hotărâre pronunţată într-un stat membru care este executorie în statul membru solicitat este executată în aceleaşi condiţii ca o hotărâre pronunţată în statul membru solicitat.
Elementul major şi de noutate adus de Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 este acela că se suprimă procedura de exequatur, care constă în procedura pe care un creditor care deţinea un titlu executoriu obţinut într-un stat membru trebuia să o îndeplinească pentru a obţine executarea respectivului titlu în alt stat membru. Pentru a se putea executa silit într-un stat membru o hotărâre pronunţată pe teritoriul unui alt stat membru, creditorul trebuie să prezinte autorităţii competente de executare următoarele acte: o copie a hotărârii care să întrunească toate condiţiile necesare în vederea stabilirii autenticităţii acesteia şi certificatul eliberat de instanţa de origine, la cererea părţii interesate, în conformitate cu art. 53, care atestă că hotărârea are caracter executoriu şi care conţine un rezumat al hotărârii, iar dacă este cazul informaţii relevante cu privire la cheltuielile de judecată - art. 42 din Regulament.
În orice caz, indiferent de procedura care ar trebui urmată pentru încuviinţarea executării silite, faptul că instanța de origine eliberează certificatul prevăzut în anexa V a Convenţiei şi anexa I a Regulamentului UE certifică faptul că hotărârea cade sub incidența Regulamentului şi, în consecinţă, a Convenției (art. 1 alin. 2 lit. b din Convenţie exclude, în mod identic Regulamentului, „falimentele, procedurile de lichidare a societăților comerciale insolvabile sau a altor persoane juridice, tranzacțiile judiciare, concordatele și procedurile similare”).
România este o ţară membră a Uniunii Europene şi, în consecinţă, certifică executorialitatea hotărârilor pe care le pronunţă în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1215/2012.
Potrivit art. 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1215/2012 (identic art. 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 44/2001, regulamentul „nu se aplică în ceea ce privește: […] (b) falimentele, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile sau a altor persoane juridice, acordurile amiabile, concordatele sau procedurile similare”. Raţiunea excluderii prin Regulament este aceea că există o altă normă care se aplică acestor proceduri.
Regulamentul (UE) nr. 848/2015 a intrat în vigoare la data de 26 iunie 2017, aşa cum reiese din art. 92, al acestui regulament.
Considerentele (6) și (7) ale Regulamentul (UE) nr. 848/2015, corespunzătoare Considerentelor (6) și (7) ale Regulamentului nr. 1346/2000, au următorul cuprins: „(6) Prezentul regulament ar trebui sa includă dispoziții care sa reglementeze competenta de a deschide proceduri de insolventa si acțiuni care decurg direct din proceduri de insolventa si sunt strâns legate de acestea. Prezentul regulament ar trebui, de asemenea, sa contina dispoziții privind recunoașterea si executarea hotărârilor judecătorești pronunțate in cadrul unor astfel de proceduri, precum si dispoziții privind legea aplicabila procedurii de insolventa. (7) Falimentele, procedurile privind lichidarea societatilor insolvente sau a altor persoane juridice, acordurile amiabile, concordatele sau procedurile similare, precum si acțiunile legate de astfel de proceduri sunt excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European si al Consiliului. Respectivele proceduri ar trebui reglementate prin prezentul regulament. Interpretarea prezentului regulament ar trebui, pe cat posibil, sa evite lacunele de reglementare intre cele doua instrumente. Cu toate acestea, simplul fapt ca o procedura naționala nu figurează pe lista din anexa A la prezentul regulament nu ar trebui sa determine intrarea acesteia sub incidenta Regulamentului (UE) nr. 1215/2012.”
Curtea de Justiţie a statuat că Regulamentul nr. 1215/2012 și Regulamentul nr. 1346/2000 trebuie interpretate astfel încât să se evite orice suprapunere între normele de drept pe care aceste texte le enunță și orice vid juridic. Astfel, acțiunile excluse, potrivit articolului 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1215/2012, din domeniul de aplicare al acestuia din urmă, întrucât se încadrează la „falimente, proceduri privind lichidarea societăților insolvabile sau a altor persoane juridice, acorduri amiabile, concordate sau proceduri similare”, intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1346/2000. În mod simetric, acțiunile care nu intră în domeniul de aplicare al articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1346/2000 intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1215/2012 (Hotărârea din 9 noiembrie 2017, Tünkers France și Tünkers Maschinenbau, C-641/16, EU:C:2017:847, punctul 17).
Astfel cum rezultă în special din considerentul (10) al Regulamentului nr. 1215/2012, intenția legiuitorului Uniunii a fost de a reține o concepție largă pentru noțiunea „materie civilă și comercială,” care figurează la articolul 1 alineatul (1) din acest regulament, și, pe cale de consecință, un domeniu larg de aplicare pentru acesta din urmă. În schimb, domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1346/2000, actualul Regulament nr. 848/2014, în conformitate cu considerentul (6) al acestuia, nu trebuie să facă obiectul unei interpretări largi (Hotărârea din 9 noiembrie 2017, Tünkers France și Tünkers Maschinenbau, C-641/16, EU:C:2017:847, punctul 18).
Hotărârea a cărei recunoaştere şi executare este solicitata de către petentă, este una pronunţată în procedura falimentului, respectiv o sentinţă prin care, în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014, foștii asociați si administrator al debitorului in insolventa au fost obligați la suportarea pasivului societatii.
Se ridică astfel întrebarea în ce măsură o astfel de hotărâre se încadrează în domeniul prevăzut de art. 1 alin. 1 din Regulamentul nr. 1215/2012, sau, dimpotrivă, dacă aceasta se încadrează în situaţia de excepție reglementată de art. 1 alin. 2 lit. b) din acelaşi act normativ.
Pentru a determina dacă o acțiune derivă direct dintr-o procedură de insolvență, elementul determinant reținut de Curtea de Justiţie pentru a identifica domeniul în care se încadrează o acțiune nu este contextul procedural în care se înscrie acea acțiune, ci temeiul juridic al acesteia din urmă. Ceea ce trebuie să se stabilească este dacă dreptul sau obligația care servește drept temei al acțiunii își are izvorul în normele comune de drept civil și comercial sau în norme derogatorii, specifice procedurilor de insolvență (Hotărârea din 9 noiembrie 2017, Tünkers France și Tünkers Maschinenbau, C-641/16, EU:C:2017:847, punctul 22).
Întrucât Regulamentul nu cuprinde o definiţie a noţiunilor de falimente, concordate sau proceduri similare, judecătorul sindic va avea în vedere jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în interpretarea acestor noţiuni.
Astfel, instanţa reţine că art. 1 alin. 2 din Regulamentul nr. 44/2001 a făcut obiectul interpretării de către C.J.U.E. în repetate rânduri, jurisprudenţa creată de către Curte în această materie fiind suficient de vastă pentru a facilita înţelegerea noţiunii autonome de „faliment”.
Reţine instanţa în continuare că potrivit hotărârii pronunţate în cauza C-292/08 German Graphische ECLI:EU:C:2009:544, paragrafele 22 - 28, în interpretarea art. 1 alin. 2 din Regulamentul menţionat, domeniul de aplicare materială al acestui regulament trebuie să includă toate aspectele importante de drept civil și comercial.
Odată clarificate aceste aspecte, trebuie amintit că, în cadrul jurisprudenței referitoare la Convenția de la Bruxelles, Curtea a statuat că o acțiune se referă la o procedură de faliment dacă decurge în mod direct din faliment și se află în strânsă legătură cu o procedură de lichidare de bunuri sau de administrare judiciară (a se vedea Hotărârea din 22 februarie 1979, Gourdain, 133/78, Rec., p. 733, punctul 4). Prin urmare, o acțiune care prezintă astfel de caracteristici nu intră în domeniul de aplicare al acestei convenții (a se vedea Hotărârea din 12 februarie 2009, Seagon, C 339/07, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 19).
În măsura în care Regulamentul nr. 44/2001 înlocuiește, în relațiile dintre statele membre, Convenția de la Bruxelles, interpretarea dată de Curte în privința dispozițiilor acesteia din urmă este de asemenea valabilă pentru cele din regulamentul menționat atunci când dispozițiile Convenției de la Bruxelles și cele ale Regulamentului nr. 44/2001 pot fi calificate ca fiind echivalente. În plus, rezultă din considerentul (19) al Regulamentului nr. 44/2001 că trebuie asigurată continuitatea de interpretare între Convenția de la Bruxelles și regulamentul menționat (Hotărârea din 23 aprilie 2009, Draka NK Cables și alții, C 167/08, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 20).
Or, în sistemul stabilit prin Regulamentul nr. 44/2001, articolul 1 alineatul (2) litera (b), regăsit si in Regulamentul nr. 1215/2012, acesta ocupă aceeași poziție și îndeplinește aceeași funcție ca articolul 1 al doilea paragraf punctul 2 din Convenția de la Bruxelles. Mai mult, aceste două dispoziții sunt redactate în termeni identici (Hotărârea din 2 iulie 2009, SCT Industri, C 111/08, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 23).
Analizând litigiul în care s-a pronunţat Sentinţa civilă discutată în prezenta cauză, instanța constată că deschiderea procedurii de insolvenţă a influenţat acţiunea în atragerea răspunderii patrimoniale a persoanei vinovate de starea de insolvenţă sub două aspecte: în primul rând, competenţa a revenit judecătorului-sindic, cauza fiind soluționata ca parte integranta a procedurii de faliment; în al doilea rând, fapta ilicită a fost prevăzută de art. 169 din Legea nr. 85/2014.
Prin urmare, având în vedere cele ce precedă, intensitatea legăturii existente, în sensul jurisprudenței rezultate din Hotărârea Gourdain, citată anterior, între o acțiune în justiție, precum cea din acțiunea principală, și procedura de insolvență este determinantă pentru a decide dacă excluderea prevăzută la articolul 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, care înlocuiește Regulamentul (CE) nr. 44/2001, este aplicabilă.
Reţine astfel instanţa că, în lumina principiilor ce decurg din jurisprudenţa C.J.U.E., citată anterior, două coordonate definesc noţiunile de „faliment, proceduri de lichidare şi alte proceduri similare”, respectiv acțiunea în discuţie să decurgă în mod direct din faliment şi să se afle în strânsă legătură cu o procedură de lichidare de bunuri sau de administrare judiciară.
Examinând cererea de faţă prin prisma celor anterior evocate, judecătorul sindic apreciază că hotărârea pronunţată în cauza nr. 7142/3/2017/a1 îndeplinește aceste criterii.
Astfel, se reţine că acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 reprezintă, dincolo de orice îndoială, o acţiune ce decurge în mod direct din faliment. Aceasta reprezintă o procedură specifică procedurii de insolvenţă, pusă la dispoziţia unui număr limitat de persoane – participanţi la procedura insolvenţei şi are ca obiect atragerea răspunderii persoanelor responsabile de apariţia stării de insolvenţă.
Pe cale de consecinţă, deschiderea procedurii de faliment reprezintă o premisă indiscutabilă a exercitării acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014.
Argumentele anterioare susţin şi concluzia existenţei unei legături strânse cu procedura de lichidare de bunuri.
Atragerea răspunderii persoanelor responsabile de apariţia stării de insolvenţă nu poate fi privită ca o acţiune autonomă, independentă de procedura insolvenţei. Însăşi exercitarea ei este determinată de existenţa unei proceduri de insolvenţă şi nu poate fi concepută în afara unei astfel de proceduri, câtă vreme urmăreşte să stabilească chiar responsabilitatea pentru însăşi apariţia acestei stări.
În aceste condiții, instanţa apreciază că acţiunea în cauză, finalizată prin pronunţarea sentinţei civile nr...... pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a VII este o procedură care decurge în mod direct din faliment și care se află în strânsă legătură cu o procedură de lichidare de bunuri.
Împrejurarea că, în absenţa procedurii de insolvenţă, creditorii ar fi trebuit să uzeze de acţiuni individuale pentru recuperarea prejudiciului determina natura juridică a litigiului, care, deși un litigiu în răspundere delictuală, nu este întemeiat pe normele comune de drept civil, ci pe norme derogatorii, specifice procedurilor de insolvență, ceea ce impune calificarea litigiului ca fiind derivat direct din procedura de insolvență și strâns legat de aceasta.
Aşadar, hotărârea a cărei executare silită este urmărită în speţă reprezintă o hotărâre pronunţată într-un litigiu care, intrând în sfera de aplicare a Regulamentului nr. 848/2015, nu intră în sfera de aplicare a Regulamentului nr. 1215/2012.
Existența unei legături cu procedura insolvenței este de netăgăduit, întrucât este vorba despre o acțiune introdusă de lichidator în interesul tuturor creditorilor. Chiar daca o astfel de acțiune poate fi introdusă de creditori în mod individual, înainte sau în timpul procedurii de insolventa, despăgubirile obținute prin admiterea acțiunii se distribuie tuturor creditorilor înscriși in tabelul de creanța, recunoscuți ca atare in cadrul procedurii de insolventa, conform art. 173 alin 2 din legea nr. 85/2014.
Potrivit art. 32 din Regulamentul nr. 848/2015 privind recunoașterea si caracterul executoriu al altor hotărâri „(1) Hotărârile cu privire la deschiderea si închiderea unei proceduri de insolventa pronunțate de o instanța a cărei hotărâre de deschidere a procedurii este recunoscuta in temeiul articolului 19, precum si concordatele aprobate de o atare instanța sunt, de asemenea, recunoscute fara îndeplinirea nici unei alte formalitati. Aceste hotărâri sunt executate in conformitate cu articolele 39-44 si articolele 47-57 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012. Primul paragraf se aplica si hotărârilor care decurg in mod direct din procedura de insolventa si care au o strânsa legătura cu aceasta, chiar daca au fost pronunțate de o alta instanța…. (2) Recunoașterea si executarea altor hotărâri decât cele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol fac obiectul Regulamentului (UE) nr. 1215/2012, cu condiția ca regulamentul respectiv sa fie aplicabil.
Chiar daca s-ar aprecia in sens contrar, in sensul ca nu se poate proceda la calificarea litigiului ca fiind derivat direct din procedura de insolvență și strâns legat de aceasta, ci ca se încadrează în noțiunea „materie civilă și comercială”, în sensul alineatului (1) al Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 intrând, în consecință, în domeniul de aplicare material al regulamentului menționat, prevederile articolelor 39-44 si articolelor 47-57 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 raman aplicabile.
Pentru aceste considerente, va fi admisa cererea pentru eliberarea certificatului european de executare, ca „instanța de origine,” respectiv instanța care a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere se invocă sau a cărei executare se solicită (art. 2 lit. f), se va dispune eliberarea certificatului in conformitate cu articolul 53 din Regulamentul nr. 1215/20212 al Parlamentului European si al Consiliului privind competenta judiciara, recunoașterea si executarea hotărârilor in materie civila si comerciala, prevăzut in Anexa 1, in ce privește sentința civila nr. 1625/25.06.2020 si încheierea de camera de consiliu din 03.12.2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a VII a civila, in dosarul nr. 7142/3/2017/a1, cu mențiunea „hotărâri executorii”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Admite cererea formulată de petenta..... cu sediul cu sediul ales în......
In temeiul art. 32 alin 1 din Regulamentul nr. 848/2015 al Parlamentului European si al Consiliului privind procedurile de insolventa, dispune eliberarea certificatului in conformitate cu articolul 53 din Regulamentul nr. 1215/20212 al Parlamentului European si al Consiliului privind competenta judiciara, recunoașterea si executarea hotărârilor in materie civila si comerciala, prevăzut in Anexa 1, in ce privește sentința civila nr..... si încheierea de camera de consiliu din ...... pronunțate de Tribunalul București, secția a VII a civila, in dosarul nr....., cu mențiunea „hotărâri executorii”.
Cu apel în 7 zile de la comunicare ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă.
Pronunțată azi 20 mai 2021, prin punerea soluției la dispoziția parților de către grefa instanței.
PREŞEDINTE GREFIER