R O M Â N I A

CURTEA DE APEL TIMIŞOARA

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Dosar nr..... /59/2019                                                          

DECIZIA CIVILĂ NR. ..../R

Şedinţa publică din data de 19.09.2019

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE:

JUDECĂTOR:

JUDECĂTOR:

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta creditoare ... SA, în contradictoriu cu intimata debitoare .........., împotriva sentinţei civile nr.... /20.06.2018 şi împotriva sentinţei civile nr.... /07.08.2018, ambele pronunţate de Tribunalul ... în dosarul nr. .../30/2018, precum şi recursul incident declarat de recurenta debitoare ....în contradictoriu cu intimata creditoare ....SA împotriva sentinţei civile nr. .../07.08.2018, pronunţată de Tribunalul ... în dosarul nr. .../30/2018.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care se constată că la data de 17.09.2019, debitoarea ....a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 10.09.2019, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 19.09.2019, când a hotărât următoarele.

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. ...din data de 20.06.2018, pronunţată în dosarul nr. .../30/2018, Tribunalul ....a respins cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei prevăzută de Legea nr. 85/2014, formulată de creditoarea Societatea ....SA - în insolvență - faţă de debitoarea societatea ....

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că debitoarea chemată în judecată a invocat necompetența generală a instanțelor române în soluționarea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență împotriva sa, având în vedere că este o societate de drept german, căreia astfel i se alică dispozițiile legale în această materie de la sediul său principal.

Analizând cu precădere această excepție de procedură, care face inutilă cercetarea în fond a cauzei, în temeiul art. 248 cod procedură civilă, instanța a constatat următoarele:

Creditoarea și-a întemeiat cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, pe dispozițiile art. 65, 70 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă și pe dispozițiile art. 2, 3 şi urm. din Legea nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei, deși acest act normativ a fost abrogat în mod expres prin art. 344 lit. e  din Legea nr. 85/2014.

Ulterior, creditoarea a invocat drept temei al cererii sale, în urma excepției invocate de societatea chemată în judecată, dispozițiile art. 276 din Legea nr.85/2014, potrivit cărora ”se consideră că persoana străină are sediul în .... și în cazul în care are pe teritoriul țării  o sucursală, agenție, reprezentanță sau orice altă entitate fără personalitate juridică”.

Din înscrisurile de la dosar, judecătorul sindic a constatat că în ceea ce o privește pe debitoarea chemată în judecată competența de soluționare a unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență și apoi de administrare a acestei proceduri nu aparține instanțelor române având în vedere faptul că aceasta este o persoană juridică de drept german, având sediul social în orașul Kassel, înregistrată în evidențele Registrului Comerțului din ....

Societatea nu are înregistrate pe teritoriul României nicio filială, sucursală sau vreun punct de lucru pentru a putea astfel fi sub incidența normelor române ce reglementează pretinsa sa insolvență.

În .... societatea desfășoară o activitate comercială de fapt, pentru care are înscris doar un domiciliu fiscal, potrivit normelor fiscale naționale, astfel cum se poate constata din Certificatul de înregistrare în scopuri de TVA emis de ....la 11.09.2013, și nu are sediul social sau profesional pe teritoriul țării, pe raza de competență a vreunui tribunal național, astfel cum stabilesc dispozițiile privitoare la competență ale art. 8 din Legea nr.85/2018.

Invocarea de către creditoarea ce a formulat cererea a dispozițiilor art. 276 din codul insolvenței nu este corectă întrucât acest text de lege, aflat în Titlul III, Capitolul II al actului normativ, nu este incident în speță având în vedere care sunt situațiile, reglementate de art. 274, în care se aplică acest capitol, situații care nu se regăsesc în cauză.

Dispozițiile legale pe care își întemeiază creditoarea apărarea față de excepția invocată vizează asistența acordată de instanțele naționale în situațiile expres prevăzute de lege, iar norma la care aceasta a recurs este menită doar să stabilească instanța română competentă să exercite atribuțiile stabilite în acest titlu referitoare la recunoașterea procedurilor străine și cooperarea cu instanțele străine și nicidecum nu are în vedere stabilirea instanței competente să deschidă o procedură de insolvență într-o situație în care se regăsește un element de extraneitate.

Instanța a constatat că Legea nr.85/2014 care reglementează procedurile de insolvență este aplicabilă exclusiv debitorilor români și nu celor care au o altă naționalitate, cum este societatea chemată în judecată.

Așa fiind, pentru aceste argumente, tribunalul a constatat că în cauză este incidentă excepția necompetenței generale a instanțelor din...., astfel că, pentru acest considerent, a respins cererea dedusă spre soluționare.

Prin sentinţa civilă nr. ....din data de 07.08.2018, pronunţată în dosarul nr. .../30/2018, Tribunalul ... a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. .../20.06.2018 formulată de către debitoarea ....în contradictoriu cu creditoarea Societatea ....SA - în insolvenţă şi a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. .../20.06.2018 pronunţată de Tribunalul ...în dosarul nr. ..../30/2018, în sensul că:„Obligă creditoarea la plata către debitoare a sumei de ..... lei cu titlu de cheltuieli de judecată.”

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr. .../20.06.2018, pronunţată de Tribunalul..., în dosarul nr. ..../30/2018, judecătorul sindic a respins cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei prevăzută de Legea nr. 85/2014, formulată de creditoarea Societatea ...SA - în insolvenţă - faţă de debitoarea societatea ...

....judecătorul sindic a respins cererea de deschidere a procedurii generale, nu s-a pronunţat şi asupra cheltuielilor de judecată, în conformitate cu disp. art. 453 C.pr.civ., solicitate de către debitoare atât în cuprinsul contestaţiei/întâmpinării formulate la data de...., cât şi în cadrul concluziilor din şedinţa de judecată din data de 07.06.2018 ....astfel încât devin incidente prevederile art. 444 C.pr.civ., în conformitate cu care: „(1) prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii ……”.

În baza art. 453 C.pr.civ., reţinând culpa procesuală a creditoarei în demararea prezentului demers judiciar, instanţa a apreciat că se impune obligarea acesteia la plata către debitoare a sumei de ... lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, constatând totodată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 451 alin. 2 C.pr.civ., având în vedere vădita disproporție dintre onorariul pretins de avocați, considerând că activitatea desfășurată de aceștia raportat la complexitatea cauzei, contestația/întâmpinarea presupunând doar expunerea unor argumente, fără administrarea vreunei probe, fiind soluționată la al treilea termen de judecată și în condițiile în care nu s-a cercetat fondul cauzei......

Împotriva sentinţei civile mai sus menţionate a declarat recurs creditoarea ....SA, solicitând în principal, admiterea recursului formulat, anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, schimbarea în tot a Sentinţei civile nr. ....pronunţată în data de 20.06.2018 de către Tribunalul ....şi în urma rejudecării, admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei Societatea...., cu cheltuieli de judecată.

În motivare, recurenta a arătat că sentinţa civilă atacată a fost pronunţată cu încălcarea principiului contradictorialităţii, în acest sens, precizând că în data de 05.06.2018, creditoarea, prin reprezentant, a formulat o cerere de amânare a cauzei raportat la termenul de judecată din data 07.06.2018 şi a solicitat acordarea unui nou termen în cauza pendinte în considerarea  faptului că până la data de 07.06.2018, nu a fost comunicată contestaţia formulată de către debitoare, deoarece acest înscris nu se regăsea în dosarul cauzei la termenul de judecată, iar reprezentantul convenţional al...., nu deţinea aceste înscrisuri, făcând dovada că le-a transmis la dosarul cauzei prin intermediul serviciilor poştale.

De asemenea, până la data de 07.06.2018, comunicarea contestaţiei cu creditoarea încă nu s-a efectuat deşi termenul de judecată a fost fixat pentru această dată motivat de necesitatea comunicării cu creditoarea a documentelor anterior menţionate. Portalul instanţei de judecată a Tribunalului .... secţiunea documente dosar, neconţinând alte înscrisuri cu excepţia cererii introductive de instanţă.

Procedura de comunicare a înscrisurilor anterior menţionate fiind realizată ulterior termenului de judecată din data 07.06.2018, respectiv în data de 08.06.2018, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Având în vedere necesitatea de a lua act de apărările debitoarei coroborat cu necesitatea verificării realităţii susţinerilor acesteia de către departamentele de resort din cadrul societăţii creditoare şi implicit a conturării răspunsului cu privire la contestaţia formulată de către debitoare, recurenta a apreciat că ar fi fost necesară acordarea unui nou termen în cauză, termen înăuntrul căruia să se realizeze procedura de comunicare a înscrisurilor anterior menţionate, cu creditoarea. Astfel, cu toate că a formulat cererea de amânare a cauzei, din informaţiile furnizate pe portalul instanţei de judecată, s-a constatat faptul că, în cauză a fost amânată pronunţarea pentru data de 20.06.2018, fiind încălcat principiul contradictorialităţii. Aceleaşi inadvertenţe putând fi sesizate şi cu prilejul soluţionării dosarului asociat având ca obiect cheltuielile de judecată reclamate de către contestatoare. Din nou, citaţia însoţită de cererea contestatoarei parvenind după data la care soarta pricinii avusese a fi fost tranşată.

De asemenea, recurenta a apreciat că sentinţa instanţei de fond este nelegală şi neîntemeiată pe probele dosarului şi pronunţată în vădită contradicţie cu prevederile legale aplicabile speţei.

În acest sens, a arătat faptul că în data de 25.07.2018, Societatea..., prin reprezentant, a formulat cererea de completare a dispozitivului Sentinţei nr. ..../20.06.2018 pronunţată de Tribunalul ... în dosarul nr. ..../30/2018. Vizualizând portalul instanţei de judecată a Tribunalului ... creditoarea constatând că termenul de judecată în vederea soluţionării cererii formulate a fost stabilit pentru data de 07.08.2018. Astfel, a subliniat că până la data de 07.08.2018, nu a fost comunicată citaţia precum şi cererea de completare formulată de către debitoare, deşi termenul de judecată a fost fixat pentru această dată. Procedura de comunicare a înscrisurilor anterior menţionate a fost realizată ulterior termenului de judecată din data 07.08.2018, respectiv în data de 13.08.2018. astfel cum rezultă din înscrisurile anexate. Având în vedere necesitatea de a lua act de primul termen de judecată şi de solicitările debitoarei coroborat cu necesitatea de a formula şi depune întâmpinare cu privire la cererea de completare formulată de către debitoare, recurenta a apreciat că ar fi fost necesară acordarea unui nou termen în prezenta cauză, termen înăuntrul căruia să se realizeze procedura de citare şi comunicare a înscrisurilor anterior menţionate, cu creditoarea. În acest sens, a învederat că deşi dispoziţiile art. 444 alin. 2 C.pr.civ., prevăd în mod expres faptul că, „cererea se soluţionează de urgenţă, cu citarea părţilor, prin hotărâre separată", instanţa de judecată a apreciat faptul că, „procedura de citare este legal îndeplinită" şi a procedat la judecarea cauzei, cu toate că societăţii creditoare nu i-a fost comunicată citaţia pentru primul termen de judecată, fiind astfel încălcat principiul contradictorialităţii. Față de cele menţionate mai sus, neprocedând la amânarea cauzei şi soluţionând litigiul în absenţa reprezentantului societăţii creditoare, recurenta a apreciat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală. Mai mult, soluţionând litigiul în absenta reprezentantului societăţii şi fără îndeplinirea obligaţiei de comunicare a înscrisurilor, a considerat că instanţa de fond a pronunţat succesiv hotărâri nelegale.

În continuare, recurenta a apreciat că sentinţa instanţei de fond este neîntemeiată pe probele dosarului şi pronunţată în vădită contradicţie cu prevederile legale aplicabile speţei.  În ceea ce priveşte afirmaţia instanţei de fond conform căreia, instanţele române nu sunt competente să judece cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei întrucât societatea germană are centrul principalelor interese în...., iar adresa din .... este exclusiv un sediu fiscal pentru operaţiunile desfăşurate pe teritoriul României, în opinia recurentei, aceasta este neîntemeiată.

În considerarea celor ce preced, recurenta a subliniat că, din interpretarea art. 3 alin, 2 din Regulamentul nr. 848/2015 care reglementează competenţa internaţională în materia insolvenţei, legiuitorul permite ca instanţele unui alt stat membru să deschidă procedura insolvenţei faţă de societatea debitoarea dacă acesta are un sediu pe teritoriul acestui din urmă stat membru. Or, în speţă, în opinia recurentei, instanţele române sunt competente să judece prezenta cerere având în vedere faptul că, societatea debitoare îşi desfăşoară activitatea prin punctul de lucru din Timişoara, astfel cum reiese şi din cuprinsul pct. 16 al întâmpinării formulate de aceasta: „adresa din Mun. Timişoara indicată de către reclamantă în cererea introductivă este adresa de înregistrare la ....a subscrisei pentru activitatea desfăşurată în .... prin punctul de lucru din ....".

Cu privire la acest aspect, a menţionat dispoziţiile art. 276 lit. a din Legea nr. 85/2014 privind recunoaşterea procedurilor străine şi cooperarea cu instanţele străine. Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate, recurenta a apreciat că în speţă, instanţele române sunt competente de a deschide procedura principală a insolvenţei debitoarei pe teritoriul acestei ţări, or, o interpretare contrară ar goli de conţinut dispoziţiile art. 276 lit. a din Legea nr, 85/2014.

Totodată, a învederat faptul că prin contractul semnat părţile au înţeles să procedeze la alegerea în mod expres a competenţei instanţelor judecătoreşti din Timişoara în vederea soluţionării oricărei dispute.

În ceea ce priveşte susţinerea debitoarei conform căreia aceasta nu se află în stare de insolvenţa, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 85/2014, deţinând suficiente fonduri băneşti disponibile pentru plata tuturor datoriilor certe, lichide şi exigibile, în opinia creditoarei recurente, aceasta este nefondată.

În considerarea celor ce preced, a subliniat că deşi debitoarea a afirmat faptul că, aceasta nu se află în stare de insolvenţă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 85/2014, deţinând suficiente fonduri băneşti disponibile pentru plata tuturor datoriilor certe, lichide şi exigibile, în opinia creditoarei, aceasta este nefondată.

În acest sens, recurenta a invocat dispoziţiile art. 5 punctul 29 al Legii nr. 85/2014, şi a precizat că încetarea de plăţi faţă de creditoare se prezintă ca o prezumţie legală a stării de insolvenţă a debitoarei ce poate fi răsturnată doar de către pârâta debitoare care face dovada că are sume de bani disponibile în patrimoniu însă, în speţă, argumentele invocate de către ....nu sunt de natură a combate această prezumţie.

În ceea ce priveşte susţinerea debitoarei conform căreia, societatea recurentă nu este titulara unei creanţe certe, lichide şi exigibile, în opinia creditoarei, aceasta este neîntemeiată, făcând trimitere la hotărârea civilă nr....., definitivă, a Curţii de Apel Timişoara, menită a consfinţi cu titlu irevocabil caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei deţinute faţă de intimată. Cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale cererii creditoarei în contextul anterior descris, al deţinerii faţă de debitoare a unei creanţe certe, lichide şi exigibile, recurenta a apreciat că cererea îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea 85/2014 şi a solicitat admiterea acesteia, dispunând deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei în conformitate cu prevederile Legii 85/2014 şi numirea ca administrator judiciar a....,, conform înscrisurilor depuse în dosarul de fond.

În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată pretinse de către contestatoare, recurenta a solicitat micşorarea onorariului de avocat solicitat, subliniind că prin cererea de completare formulată de...., aceasta a solicitat ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea creditoarei în temeiul art. 451 şi 453 C.pr.civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate şi, în consecinţă, a depus nota de cheltuieli vizând onorariul avocaţial perceput pentru asistenţă juridică şi reprezentare în faţa instanţei, respectiv suma de .... Față de acestea, recurenta a apreciat că este nejustificat de mare atât onorariul solicitat cât şi onorariul acordat de către instanţa de judecată raportat la serviciile prestate, durata litigiului, în condiţiile în care nu s-au administrat probe şi luând în considerare că nu s-a cercetat fondul cauzei, sancţiunea fiind reducerea acestuia de către instanţa de judecată. În ceea ce priveşte onorariul solicitat, a considerat că, aceasta este disproporţionat iar, în lumina disp. art. 451 alin. 2 C.proc.civ., instanţa este îndreptăţită să aprecieze în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, faţă de mărimea pretenţiilor, de complexitatea cauzei, de munca efectiv depusă de către avocat. În speţă, activitatea avocatului a constat în redactarea contestaţiei şi a întâmpinării precum şi prezentarea la trei termene de judecată.

Față de criteriile menţionate, a apreciat că suma de ....este excesivă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată care a stat la baza cererii de acordare a cheltuielilor de judecată - cererea de deschidere a procedurii insolvenţei şi de activitatea concretă depusă de avocat. De asemenea, a invocat şi dispoziţiile art. 132 alin. 2 din Statului profesiei de avocat, care prevăd că se stabilesc în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului.

În ceea ce priveşte onorariul acordat de către instanţa de fond prin sentinţa atacată, în opinia recurentei, acesta este nepotrivit de mare. Cu toate că, în mod corect, instanţa de fond a observat că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. 2 C.pr.civ., întrucât onorariul pretins de ….este vădit disproporţionat raportat la complexitatea cauzei, suma de ….lei acordată de către instanţa de fond este nejustificată. În acest sens, recurenta a subliniat faptul că, în speţă, durata litigiului a fost scurtă, având loc doar trei şedinţe de judecată, pe parcursul procesului nu s-au administrat probe şi nu s-a cercetat fondul cauzei, motiv pentru care a apreciat că sancţiunea care trebuie să survină este reducerea acestuia de către instanţa de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 457 alin.3 Cod Procedură Civilă, art. 483 şi urm. Cod Procedură Civilă, Legea nr. 85/2014, iar în probaţiune recurenta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul de fond precum şi orice altă probă, a cărei necesitate de a fi administrată, va reieşi din dezbateri.

Debitoarea ....a formulat atât întâmpinare cât şi recurs incident împotriva Sentinţei civile nr. .../07.08.2018, de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. ..../20.06.2018.

Prin întâmpinarea formulată, intimata debitoare a solicitat respingerea cererii de recurs, ca neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. .../20.06.2018 pronunţată de Tribunalul ... în dosarul nr. .../30/2018, în ce priveşte admiterea excepţiei necompetenţei generale a instanţelor române, cu obligarea recurentei reclamante la plata integrală a cheltuielilor de judecată ocazionate în etapa recursului, conform art. 342 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 453 alin. 1 C.proc.civ.

Prin recursul incident formulat, debitoarea a solicitat casarea în parte a Sentinţei civile nr. .../07.08.2018 de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. ..../20.06.2018, în ceea ce priveşte soluţia faţă de cererea de obligare a IMI la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanţă şi, pe cale de consecinţă, admiterea în tot a cererii de obligare a IMI la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanţă, în cuantumul solicitat şi dovedit de ... RON. Totodată, debitoarea a reiterat cererea de obligare a recurentei reclamante la plata unei cauţiuni, conform prevederilor art. 72 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.

În ceea ce priveşte recursul principal, intimata debitoare a apreciat că excepţia necompetenţei generale a instanţelor române a fost admisă în mod corect, prima instanţă reţinând în mod judicios faptul că în ce priveşte debitoarea, competenţa de soluţionare a unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă şi apoi de administrare a acestei proceduri nu aparţine instanţelor române, având în vedere că debitoarea este o persoană juridică de drept german, având sediul în oraşul Kassel şi fiind înregistrată în evidenţele Registrului Comerţului din .....

Totodată, a considerat că prima instanţă a analizat corect înscrisurile probatorii depuse la dosarul cauzei şi a observat că societatea nu are înregistrată pe teritoriul României nicio filială, sucursală sau vreun punct de lucru pentru a putea fi sub incidenţa normelor române ce reglementează pretinsa sa insolvenţă.

Dimpotrivă, conform Certificatului de înregistrare în scopuri de TVA emis de ... la 11.09.2013, prima instanţă reţinând în mod corect faptul că în...., societatea desfăşoară o activitate comercială de fapt, pentru care are înscris doar un domiciliu fiscal potrivit normelor fiscale naţionale, respectiv că societatea nu are sediul social sau profesional pe teritoriul ţării, pe raza de competenţă a vreunui tribunal naţional astfel cum stabilesc dispoziţiile referitoare la competenţă ale art. 8 din Legea nr. 85/2014.

Aşadar, contrar celor pretinse de...., intimata a apreciat că cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei nu intră în competenţa generală a instanţelor române.

În acest sens, a invocat dispoziţiile art. 5 pct. 7 şi ale art. 5 pct. 58 din Legea nr. 85/2014 şi a subliniat că ....este o societate de naţionalitate germană, înregistrată în conformitate cu legislaţia Germaniei, la registrul comerţului din..., având sediul social în oraşul Kassel. Aceasta având un număr de 30 de filiale pe tot globul, niciuna însă în…..

În Timişoara existând exclusiv domiciliu fiscal, astfel cum rezultă din Certificatul de înregistrare în scopuri de TVA emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în data de 11.09.2013. Sediul din Timişoara fiind exclusiv un vehicul fiscal denumit „sediu permanent" conform art. 8  din Codul fiscal. Noţiunea de "sediu permanent" fiind o noţiune din materie fiscală, iar apartenenţa ei exclusiv la acest domeniu rezultând inclusiv din jurisprudenţa Înaltei … de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. …./30.06.2015).

Mai exact, intimata a arătat că acest sediu permanent a fost instituit exclusiv în vederea facilitării achitării obligaţiilor fiscale ale nerezidenţilor pe perioadele în care se desfăşoară activitate în….

Astfel, sediul permanent este o structură fiscală (o ficţiune instituită exclusiv în scop fiscal), iar nu o entitate distinctă în sensul legii civile sau al Legii nr. 31/1990. Nerezidenţii fiind obligaţi să înregistreze în ... o astfel de structură fiscală, exclusiv pentru a permite impozitarea în ....a activităţilor desfăşurate de aceştia. Noţiunea sediului permanent fiind reglementată la art. 8 din Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), iar regimul fiscal al unui sediu permanent este reglementat în art. 36 din Codul fiscal. Aceste dispoziţii atestă faptul că scopul instituirii sediului permanent/sediului fiscal fiind acela de plată a impozitelor datorate statului pe teritoriul căruia se desfăşoară activitate.

Or, intimata a apreciat că nu se poate admite, în mod rezonabil, că la sediul fiscal din ... s-ar desfăşura conducerea, supravegherea şi gestiunea activităţii statutare a persoanei juridice în cauză.

În plus, practica instanţelor române confirmând faptul că numai instanţa din statul membru pe teritoriul căruia se află sediul social al debitoarei este competentă a deschide procedura de insolvenţă împotriva acestei debitoare.

Pe cale de consecinţă, a subliniat intimata faptul că instanţa română nu are competenţa de a deschide procedura principală a insolvenţei pe teritoriul acestei ţări, excepţia necompetenţei generale fiind admisă în mod corect de prima instanţă de judecată.

În continuare, intimata a precizat faptul că prin recurs nu se poate schimba cauza juridică a acţiunii şi a subliniat că IMI invocă dispoziţiile art. 3 alin. 2 din Regulamentul nr. 848/2015 pentru prima dată, în calea de atac, pentru a justifica competenţa instanţelor române. Aceste noi dispoziţii invocate de IMI, prin acelaşi apărător convenţional care a acordat asistenţa şi reprezentarea juridică în faţa primei instanţe, neputând fi avute în vedere de instanţa de legalitate, având în vedere că se încalcă principiile în materia procesului civil, respectiv interdicţia legală de a modifica în recurs cadrul procesual şi cauza cererii de chemare în judecată. Prin urmare, a susţinut că trimiterea IMI la dispoziţiile Regulamentului nr. 848/2015 nu poate fi luată în considerare în soluţionarea căii de atac a recursului.

Cu privire la faptul că prin cererea de recurs şi totodată, prin apărător convenţional, IMI pretinde că prin contractul încheiat, părţile ar fi procedat la alegerea în mod expres a competenţei instanţelor judecătoreşti din Timişoara în vederea soluţionării oricărei dispute şi că o astfel de înţelegere vizează inclusiv competenţa în materie de insolvenţă, intimata a susţinut că o astfel de afirmaţie este vădit eronată, având în vedere dispoziţiile art. 120 C.proc.civ. Aceeaşi competenţă exclusivă derivând şi din art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Această regulă reflectându-se şi în conţinutul art. 126 C.proc.civ, de unde rezultă că părţile pot conveni în scris sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei, cu privire la competenţa instanţelor de judecată, doar în ce priveşte competenţa teritorială alternativă. Aşadar, afirmaţia IMI privind alegerea de competenţă de la momentul încheierii contractului neputând acoperi sfera prezentei dispute şi cererea IMI de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei.

Intrarea în insolvenţă a Societăţii întreprindere ...SA nefiind imputabilă debitoarei, IMI având  datorii uriaşe faţă de creditorii săi.În acest sens, debitoarea a precizat că deşi reclamanta susţine, inclusiv prin cererea de recurs, faptul că pretinsa datorie a debitoarei „reprezintă unul dintre principatele motive care au generat şi menţin starea de insolvenţă" în care se află IMI, astfel cum reiese din Tabelul preliminar al creanţelor, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr....., reclamanta are, cel puţin faţă de creditorii săi garantaţi, datorii uriaşe în valoare de ....lei, reprezentând 71.85% din totalul creanţelor admise la masa credală, iar faţă de creditorii chirografari, datorii uriaşe în valoare de ....lei reprezentând 20.41% din totalul creanţelor admise la masa credală. Prin urmare, creanţa în valoare de ....lei, pretins deţinută împotriva debitoarei, nu ar putea fi considerată, în mod rezonabil, că a generat şi că menţine starea de insolvenţă a reclamantei, această sumă neputând acoperi creanţele înscrise la masa credală a reclamantei.

Față de acestea, a învederat că recurenta reclamantă a formulat împotriva debitoarei mai multe demersuri judiciare în încercarea de a obţine titluri executorii pentru creanţe care nu sunt certe, lichide şi exigibile şi care nu au niciun fundament în Contractul de subantrepriză, în legile aplicabile sau în aspectele de fapt relevante, ce ţin de executarea obligaţiilor contractuale.... creanţele invocate au caracter neîntemeiat, acestea sunt supuse în mod corect controlului judecătoresc în faţa instanţelor de drept comun, într-un cadru procesual larg şi cu posibilitatea administrării tuturor probelor necesare pentru justa soluţionare a cauzelor, caracteristici incompatibile cu procedura insolvenţei pe care reclamanta o urmăreşte în mod abuziv. Astfel, a subliniat că existenţa pe rolul instanţelor de drept comun a unor dosare având ca obiect exact pretenţiile pe care se bazează cererea de declanşare a insolvenţei şi cererea de recurs constituie dovada absolută a lipsei creanţei certe, lichide şi exigibile.

Mai mult, debitoarea intimata a susţinut că nu se află în stare de insolvenţă, contestând însăşi existenţa prezumţiei relative de insolvenţă, având în vedere că nu există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de cel puţin 60 de zile care să determine o astfel de aparenţă defavorabilă debitoarei. Astfel, a subliniat că prezumţia relativă a stării de insolvenţă se naşte exclusiv în cazul unui refuz de plată a unei creanţe certe, lichide şi exigibile. Or. în prezenta cauză, recurenta reclamantă nu exhibă un titlu care să constate o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Orice interpretare contrară ar presupune ca refuzul justificat de plată să fie sancţionat în acelaşi mod ca şi refuzul nejustificat.

Totodată, a precizat că recurenta reclamantă nu este titulara unei creanţe certe, lichide şi exigibile, debitul urmărit în prezent de recurenta reclamantă în cuantum de ....RON stingându-se ca urmare a compensării legale cu suma de ....lei datorată debitoarei, astfel cum s-a agreat prin dispoziţiile Sub-clauzei V, prin dispoziţiile VII. 1 şi VII. 3 din Contractul de subantrepriză şi prin art. 11.4 din Condiţiile Generale ale Contractului de Antrepriză nr. 18, conform art. 1617 alin. (1) C.Civ.. Prin urmare, în absenţa oricărui titlu executoriu, debitoarea a apreciat că această creanţă pretinsă de IMI nu este în măsură să justifice cererea de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei sau cererea de recurs formulată.

Cu privire la recursul incident formulat, debitoarea a apreciat că acesta este întemeiat deoarece recurenta reclamantă a formulat o cerere de deschidere a insolvenţei care nu intră în competenţa generală a instanţelor române, cu urmarea firească a admiterii excepţiei necompetenţei generale de către prima instanţă, rezultând că aceasta trebuia să fie obligată la suportarea integrală a cheltuielilor de judecată în cuantumul solicitat şi dovedit cu facturile ataşate la dosarul cauzei şi redepuse odată cu prezentul recurs incident, respectiv în cuantumul total de ....RON.

Plecând de la prevederile art. 453 C.proc.civ. şi având ca limite jurisprudenţiale hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, debitoarea a învederat că se poate susţine, în mod rezonabil, că onorariul de avocat şi celelalte cheltuieli dovedite cu facturile ataşate pot şi trebuie să fie încuviinţate de instanţa judecătorească, în integralitate, deoarece au fost necesare soluţionării în primă instanţă a dosarului nr. ####/30/2018, sunt reale şi sunt rezonabile. Caracterul real al cheltuielilor de judecată fiind reflectat tocmai de dovezile privind efectuarea de către debitoare a plăţii onorariului stabilit şi a celorlalte cheltuieli aferente procesului (transport de la Bucureşti la Tribunalul....), ataşate la dosarul cauzei în faţa primei instanţe de fond. ...în vedere că între debitoare şi ...a existat contract de asistenţă juridică, în temeiul căruia s-au efectuat plăţi a onorariilor stabilite, recurenta debitoare a considerat că este de netăgăduit că acestea din urmă, cheltuielile de judecată, sunt reale. În ce priveşte caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată, a menţionat că temeiul este dat tot de prevederile art. 453 C.proc.civ., respectiv de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Acest caracter rezonabil trebuind să se aprecieze în baza următoarelor criterii: valoarea pricinii, munca depusă de avocat şi pregătirea profesională a avocatului.

În concret, onorariul a fost stabilit mai ales cu luarea în considerare a faptului că cererea de deschidere a insolvenţei generale a Societăţii din .... are un impact uriaş asupra activităţii comerciale, inclusiv în ce priveşte aparenţa de stabilitate a societăţii faţă de partenerii contractuali actuali şi viitori, impact care se manifestă inclusiv la nivelul salariaţilor societăţii.

Fiind o societate multinaţională cu sediul în .... şi derulând ample proiecte în domeniul .....în mai mult de 30 de ţări de pe glob, cererea formulată de IMI impactează în mod direct relaţia debitoarei dezvoltată cu clienţii ....câştigaţi pe parcursul celor 85 de ani de activitate în domeniu.

Valoarea pricinii fiind aşadar una serioasă, care justifică cuantumul onorariului avocaţial solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât deschiderea procedurii de insolvenţă ar afecta în mod direct modul de implementare a proiectelor care privesc sistemele de distribuţie apă şi canalizare de interes naţional sau local, prin crearea unor dificultăţi practice în îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate.

Față de aceste aspecte, debitoarea recurentă a considerat că nu se justifică soluţia primei instanţe de reducere a cheltuielilor de judecată la cuantumul de ...lei. În plus, sumele cheltuite de debitoare în primă instanţă contribuind în mod semnificativ şi decisiv la soluţionarea cauzei, prima instanţă admiţând excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, invocată şi susţinută de apărătorii convenţionali. Din acest punct de vedere, a apreciat că se verifică şi caracterul necesar al cheltuielilor de judecată. În cazul de faţă, activitatea desfăşurată de reprezentanţii convenţionali ai debitoarei contribuind în mod categoric la soluţionarea favorabilă a cauzei, printre activităţile prestate putând fi enumerate: redactarea actelor procesuale: întâmpinare şi contestaţie, borderou, note de şedinţă privind sediul fiscal, note de şedinţă privind documente suplimentare, concluzii scrise, cerere completatoare; asigurarea reprezentării debitoarei la fiecare termen de judecată, pe durata întregului litigiu, fiind vorba de 3 termene de judecată la care apărătorii convenţionali ai debitoarei s-au deplasat de la Bucureşti la instanţele din Timişoara; apărările susţinute de reprezentanţii convenţionali ai debitoarei s-au dovedit, în cele din urmă, utile cauzei şi debitoarei, cererea recurentei reclamante fiind respinsă în primă instanţă, pe motivul necompetenţei generale a instanţelor române.

În drept, debitoarea a invocat dispoziţiile legale precizate în cuprinsul întâmpinării şi cererii de recurs formulate, precum şi principiile în care îşi are sediul materia, iar în probaţiune a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum şi orice mijloc de probă a cărui utilitate ar rezulta din dezbateri, conform art. 254 alin. (2) C.proc.civ.

Prin concluziile scrise formulate, intimata debitoare ....a reiterat cele susţinute prin întâmpinare şi recursul incident, şi în plus a apreciat că prima instanţă a respectat principiul contradictorialităţii.

În acest sens, a arătat că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost comunicată la data de 16.04.2018, debitoarea formulând întâmpinare şi contestaţie a stării de insolvenţă la data de 23.04.2018 cu respectarea termenului de 10 zile indicat şi în adresa de înaintare a instanţei. Potrivit confirmărilor de primire aflate şi la dosarul cauzei, întâmpinarea şi contestaţia au fost înregistrate la dosarul cauzei la data de 02.05.2018. De asemenea, a susţinut că reclamanta a fost citată atât pentru termenul de judecată din 26.04.2018 cât şi pentru următorul termen de judecată din 17.05.2018. când la dosarul cauzei se aflau deja întâmpinarea şi contestaţia debitoarei. Or, la termenul din 17.05.2018, cauza a fost amânată tocmai pentru ca IMI să ia cunoştinţă de aceste acte procesuale întocmite, fiind acordat în acest sens termenul de judecată din 07.06.2018. Dovada de expediere a actelor de procedură către IMI, la data de 21.05.2018. regăsindu-se la fila 6, vol. III, comunicarea respectând citativul creat pentru aceeaşi dată. În acest context, a precizat că prin încheierea din 07.06.2018 prima instanţă a respins cea de-a treia cerere de amânare a cauzei formulată de recurenta reclamantă prin apărător convenţional.

Astfel, potrivit art. 41 alin. 4 din Legea nr. 85/2014, comunicarea întâmpinării de către instanţă sau depunerea răspunsului la întâmpinare nu este obligatorie, debitoare intimată a apreciat că procedura de comunicare s-a realizat, iar recurenta reclamantă nu poate invoca propria sa culpă în neprezentarea la termenele de judecată sau între termene, pentru a lua cunoştinţă de actele de procedură aflate la dosarul cauzei.

Termenul din 07.06.2018 fiind un termen cu procedura complet îndeplinită, fiind firesc ca instanţa să acorde cuvântul pe incidentul necompetenţei generale a instanţelor române invocat prin întâmpinare.

Analizând recursurile declarate în cauză, în conformitate cu dispozițiile art.486 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul principal este întemeiat, urmând a fi admis cu consecința casării sentințelor recurate și a respingerii recursului incident, pentru considerentele următoare:

Curtea constată că se impune analizarea cu prioritate a criticii vizând greșita soluționare a excepției de necompetență generală a instanțelor române, critică ce se încadrează în motivul de recurs reglementat de art.488 al.1 pct.5 Cod procedură civilă.

Cu titlu preliminar, Curtea reține că apărările pârâtei intimate sub aspectul schimbării cauzei juridice a acțiunii deduse judecății direct în fața instanței de recurs prin invocarea de către recurentă a dispozițiilor Regulamentului CE nr.848/2015 sunt vădit nefondate.

Cauza juridică a acțiunii, în sensul de temei juridic al cererii, fundament legal al dreptului pe care una din părţi îl valorifică împotriva celeilalte părţi, este aceeași, respectiv declanșarea procedurii insolvenței debitoarei în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2014, invocarea prevederilor Regulamentului CE nr.848/2015 având relevanță exclusiv sub aspectul determinării instanței competente să soluționeze cererea de deschidere a procedurii insolvenței.

De altfel, însăși norma comunitară prevede că legea aplicabilă procedurii de insolvență și efectelor acesteia este legea statului membru pe al cărei teritoriu este deschisă procedura. Astfel, în măsura în care, în acord cu Regulamentul s-ar concluziona că instanțele din ....sunt competente să deschidă procedura, legea aplicabilă ar fi tocmai cea evocată de creditoare prin acțiune, respectiv Legea nr.85/2014.

Din această perspectivă Curtea relevă că judecătorul sindic a constat în mod corect că litigiul pendinte are elemente de extraneitate, ipoteză în care era chemat, din oficiu, să identifice regulamentele europene aplicabile în cauză în scopul determinării instanței competente din punct de vedere teritorial și material să soluționeze cauza.

În acest sens sunt și prevederile art.4 din Regulamentul CE nr.848/2015, în conformitate cu care o instanță sesizată cu o cerere de deschidere a unei proceduri de insolvență examinează din oficiu dacă are competență în temeiul art.3.

Prin urmare, chiar și în absența invocării Regulamentului...., instanța de fond trebuia să își întemeieze concluziile sub aspectul competenței pe normele europene.

În ceea ce privește excepția de necompetență generală a instanțelor din...., debitoarea intimată s-a prevalat de faptul că .....este o societate de naţionalitate germană, înregistrată în conformitate cu legislaţia Germaniei, la registrul comerţului din .... având sediul social în oraşul Kassel, iar din cele 30 de filiale deschise pe tot globul, niciuna nu se află în...., aici având înregistrat doar un ”sediu fiscal”,  conform art. 8  din Codul fiscal. A mai precizat că noţiunea de "sediu permanent" este o noţiune din materie fiscală, iar apartenenţa ei exclusiv la acest domeniu rezultă inclusiv din jurisprudenţa Înaltei ....de Casaţie şi Justiţie

Este adevărat că în conformitate cu art. 276 din Legea nr.85/2014 ”se consideră că persoana străină are sediul în .... și în cazul în care are pe teritoriul țării  o sucursală, agenție, reprezentanță sau orice altă entitate fără personalitate juridică”.

Pe de altă parte, Curtea reține că noțiunea de ”sediu”, astfel cum apare definită la pct.10 al art.2 din Regulamentul CE nr.848/2017, are o accepțiune mult mai largă decât cea prescrisă de art.276 din Legea nr.85/2014. Astfel, conform reglementărilor europene ”sediu înseamnă orice loc de derulare de operațiuni unde un debitor exercită sau a exercitat în ultimele trei luni înainte de cererea de deschidere a procedurii principale de insolvență, în mod netranzitoriu, o activitate economică care presupune mijloace umane și active. ”

Debitoarea are ca obiect de activitate construcții civile, activitate economică ce presupune incontestabil mijloace umane și fixe, iar raportat la împrejurarea că Cetificatul de înregistrare în scopuri de TVA a fost emis încă din 2013 (....), fiind însă de actualitate, Curtea apreciază că activitatea este desfășurată de debitoare în mod netranzitoriu de mai mult de 3 luni, astfel că aceasta are în Timișoara un sediu în sensul art.2 pct.10 din Regulament.

Raportat la împrejurarea că sediul central al debitoarei se află în...., în cauză devin incidente dispozițiile art. 3 al.2 din Regulamentul CE nr.848/2017, în conformitate cu care atunci când centrul intereselor principale ale unui debitor este situat pe teritoriul unui stat membru, instanțele unui alt stat membru sunt competente să deschidă o procedură de insolvență împotriva acestui debitor numai dacă acesta are un sediu pe teritoriul acestui din urmă stat membru. Efectele acestei proceduri se limitează la bunurile debitorului situate pe teritoriul celui de-al doilea stat membru.

În concluzie, Curtea constată că instanțele din #.... sunt competente în conformitate cu art. 3 al.2 din Regulamentul CE nr.848/2017 să deschidă procedura de insolvență, efectele procedurii fiind însă limitate la bunurile situate pe teritoriul României.

Pentru considerentele menționate, recursul declarat de recurenta creditoare ....SA, în contradictoriu cu intimata debitoare....., împotriva sentinţei civile nr.... 20.06.2018 pronunțată de Tribunalul .... în dosarul nr. ..../30/2018.creditoarea art. 3 al.2 din Regulamentul CE nr.848/2017 este fondat, în baza dispoziţiilor art.498 al.1 Cod procedură civilă urmând a fi admis cu consecința casării deciziei recurate și, rejudecând, excepţia de necompetenţă generală a instanţelor din...., urmează a fi respinsă, cu consecința trimiterii cauzei spre judecare la prima instanţă.

În ceea ce privește recursul principal declarat împotriva sentinţei civile nr.... /07.08.2018, Curtea reține că prin această hotărâre a fost admisă cererea de completare a sentinţei civile nr.... /20.06.2018 pronunțată de Tribunalul ... în dosar nr..... /59/2019 sub aspectul cheltuielilor de judecată.

Astfel, prin cea de a doua hotărâre judecătorul sindic a admis cererea de completare a primei sentințe, constatând că a omis să soluționeze cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

În cauză se invocă nelegala citare a creditoarei pentru termenul de judecată la care a fost pronunțată hotărârea de completare a sentinței inițiale, Curtea constată că soluția de acordare a cheltuielilor de judecată are un caracter accesoriu în raport de acțiunea principală, și, văzând soluția de admitere a recursului și de casare a sentinței astfel completate, Curtea constată că în cauză se impune și casarea celei de-a doua sentințe, prioritară fiind soluția asupra cererii principale pentru a se determina culpa procesuală și eventual, limitele în care poate fi angajată culpa procesuală a părții căzute în pretenții.

Pentru aceleași considerente, Curtea va respinge recursul incident, criticile vizând reducerea nejustificată a onorariului de avocat acordat în condițiile art.453 raportat la art.451 Cod procedură civilă neputând fi analizate în raport de soluția dată recursului principal.

Constatând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată în această etapă procesuală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de recurenta creditoare ....SA, în contradictoriu cu intimata debitoare...., împotriva sentinţei civile nr..... /20.06.2018 şi împotriva sentinţei civile nr.... /07.08.2018, ambele pronunţate de Tribunalul ... în dosarul nr. ..../30/2018.

Respinge recursul incident declarat de recurenta debitoare .....în contradictoriu cu intimata creditoare ....SA împotriva sentinţei civile nr..... /07.08.2018, pronunţată de Tribunalul ... în dosarul nr. ...../30/2018.

Casează sentinţele recurate şi rejudecând, respinge excepţia de necompetenţă generală a instanţelor din .... şi trimite cauza spre judecare la prima instanţă.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 19.09.2019.

PREŞEDINTE,                      JUDECĂTOR,   JUDECĂTOR,