Dosar nr. ......./3/2019  (Număr în format vechi ....../2019)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. ...../A

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020

Curtea constituită din:

Preşedinte: ...........................

Judecător: ..............................

Grefier:....................................

Pe rol soluţionarea apelului formulat de apelanta-debitoare ... împotriva sentinţei civile nr. ..../04.07.2019 pronunțate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă, în dosarul nr. ...../3/2019 având ca obiect procedura insolvenţei – cerere de recunoaştere hotărâre procedură străină insolvenţă, în contradictoriu cu intimata creditoare ....

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 15.12.2020, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 17.12.2020, când a dispus următoarele:

CURTEA,

Prin cererea înregistrată inițial incidental pe rolul Tribunalului Constanța, debitoarea.... a solicitat recunoașterea pe cale incidentală, pe teritoriul României, a procedurii de insolvenţă promovată şi statuată împotriva sa potrivit hotărârii din data de 12.11.2018 pronunţată de Curtea de Arbitraj de Stat a Regiunii Rostov, Rusia, în dosarul nr......

În drept, a invocat art. 287 din legea insolvenţei, Tratatul privind acordarea asistenţei juridice în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat de România prin Decretul  nr. 334/1958 şi publicat în Buletinul oficial nr. 30/04.08.1958.

Prin răspunsul la întâmpinare, creditoarea .... a solicitat respingerea apărărilor invocate de pârâtă, precum şi cererea acesteia de recunoaştere, pe cale incidentală, pe teritoriul României, a procedurii de insolvenţă a societăţii ......

Prin sentinţa civilă nr. ..../14.03.2019, Tribunalul Constanţa a dispus disjungerea cererii incidentale scoaterea acesteia de pe rol şi înregistrarea aleatorie, în vederea soluţionării de către completele specializate în procedura insolvenţei.

Cauza a fost înregistrată sub nr. ..../118/2019 complet judecător sindic.

La data de 04.04.2019, creditoarea a invocat excepţia necompetenţei teritoriale.... a Tribunalului Constanţa complet specializat judecător sindic, raportat la art. 276 din Legea nr. 85/2014, art. 1099 alin. 1 şi 2, 1072 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă și declinarea la Tribunalul Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr...../05.04.2019 Tribunalul Constanţa secţia a II a civilă a admis excepţia necompetenței şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti –Secţia a VII-a Civilă spre competentă soluţionare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti–Secţia a VII-a Civilă la data de 15.04.2019 sub nr./3/2019.

La data de 23.05.2019 creditoarea a depus la dosar întâmpinare la cererea .....de recunoaștere prin care a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi a solicitat introducerea în cauză a tuturor creditorilor cunoscuţi a debitoarei, conform art.78 din C.proc.civ..

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de recunoaştere, arătând în esenţă, că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art.274 din legea nr.85/2014, că Tratatul din 03.04.1958 este inaplicabil în cauză, întrucât nu se referă la cauze comerciale, că hotărârea a cărei recunoaştere se solicită nu este definitivă, iar instanţa care a pronunţat cauza este arbitrală.

Prin încheierea din data de 23.05.2019, tribunalul a respins excepţiile invocate de pârât prin întâmpinare.

Prin sentința ..../04.07.2019, Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată.

Considerentele cererilor depuse de părţi şi considerentele sentinţei primei instanţe sunt consemnate în sentinţa aflată în dosarul primei instanţe, considerente care nu vor mai fi reluate şi aici dat fiind volumul lor, raportat şi la volumul cererii de apel şi al întâmpinării din apel.

Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta....in insolvență solicitând instanței admiterea apelului, cu consecinţa schimbării in tot a sentinţei apelate in sensul admiterii cererii noastre de recunoaşterea pe teritoriul României a procedurii de insolventa.

În motivare a susținut că instanţa de fond apreciază in mod netemeinic ca in cauza nu este îndeplinita condiţia art. 289 alin. 1) lit. e) din Legea 85/2014, respectiv ca intre Romania si Federaţia Rusa nu există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea,cu referire la hotărârile pronunţate in cauzele comerciale, respectiv de insolventa.

Tratatul între Republica Populara Romana si Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistentei juridice in cauzele civile, familiale si penale, ratificat de Romania prin Decretul nr. 334/1958 si publicat in Buletinul Oficial nr. 30 din 4 August 1958 a fost reconfirmat si continua sa fie in forţa, potrivit Protocolul între Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind inventarierea înţelegerilor bilaterale încheiate între România şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (Bucureşti, 8 noiembrie 2005).

Cererea de recunoaştere formulata de subscrisul nu este un exerciţiu fără finalitate executorie.

Este evident ca cererea a fost formulata in contextul in care societatea debitoare deţine pe teritoriul României o nava maritima.....creditoarea parata in Portul Constanta; o eventuala recunoaştere a procedurii de insolvența pe teritoriul Romanei ar fi in mod clar urmata de punerea ei in executare prin formularea unor cereri care sa aibă ca obiect protejarea acestui element de patrimoniu aparținând debitoarei in insolventa, cereri la care dau dreptul dispoziţiile Legii 85/2014.

Prin urmare, acest raţionament al instanţei vine chiar in contradicţie cu normele din Tratat invocate de instanţa fondului.

În ceea ce privește al doilea argument al instanței, apelanta a arătat că a depus la dosarul cauzei o prezentare a prevederilor legale din Federaţia Rusa referitoare la normele care reglementează organizarea sistemului judecătoresc in materie comerciala, denumirea instanțelor, împrejurarea ca, deși se intitulează curți de arbitraj, acestea sunt instanţe judecătoreşti ale statului Federaţia Rusa care pronunţa sentinţe judecătorești si nu hotărâri arbitrale. Aceasta prezentare a făcut trimitere la căile de atac care se pot exercita împotriva sentinţelor judecătoreşti pronunţate in cauzele de insolventa, cu trimitere la hotărârea judecătoreasca pronunțată in procedura de insolventa a societăţii ...... din Federaţia Rusa. În aceasta prezentare, s-a insistat asupra momentului la care sentinţa civile pronunţata de instanţa rusa a devenit definitiva. La dosarul cauzei au fost depuse in traducere autorizata atât hotărârea judecătoreasca pronunțată de instanța de fond, cat si hotărârile pronunțate in apel si recurs din care reieşea ca aceste cai de atac au fost respinse, hotărârea căpătând un caracter definitiv.

Prin încheierea de repunere pe rol pronunţata la data de 30.05.2019 instanţa a pus in vedere sa facem “în termen de 7 zile de la primirea comunicării, dispoziţiile aferente legislaţie ruse privind organizarea si funcţionarea instanţelor,respectiv a Curţilor de Arbitrai din cadrul Federaţiei Ruse si a celor referitoare la căile de atac, a caracterului definitiv si executoriu a hotărârilor pronunţate de către aceste instanţe, precum si a unei adeverinţe emisă de instanţa străină prin care să certifice dacă hotărârea este definitivă."

Era evident ca instanţa se afla in fata dezlegării unor chestiuni drept asupra cărora nu era suficient de lămurită, însă in intervalul de 7(șapte) zile de la primirea comunicării încheierii subscrisul nu era in situaţia de a putea face alte probe in afara celor depuse la dosarul cauzei.

Era evident totodată ca stabilirea adevărului in cauza impunea in mod necesar aplicarea primei teze a art. 2562 Cod civil, respectiv recurgerea instanţei la exercitarea rolului sau activ in aflarea adevărului, așa cum este acesta prevăzut de dispoziţiile art. 22 Cod de procedura civila.

Instanţa retine împrejurarea ca subscrisul s-a opus efectuării adresei întemeiate pe normele Legii 189/2003 solicitate de parata. Poziţia sa era in mod evident determinata de convingerea ca probele administrate erau suficient de relevante in aprecierea corecta a cererii.

Însă, in virtutea rolul sau activ mai sus menţionat, instanţa ar fi trebuit sa facă aplicarea tezei principale a art. 2562 Cod civil,respectiv sa dezlege chestiunile asupra cărora nu era lămurită prin mijloacele la care legea ii dădea dreptul, inclusiv dispozițiile Legii 189/2003, chiar daca subscrisul s-a opus adresării pe canale oficiale/diplomatice.

Mai mult, temeiul de drept in baza căruia trebuia cerute informații de la autoritățile din Federația Rusa este-înaintea Legii 189/2003 invocata de parata-Convenția Europeana nr. 62 semnata ia Londra la 7 Iunie 1968 în domeniul informației asupra dreptului străin-convenție deschisa si statelor ne-membre CE-la care Romania a aderat prin HG 153/1991 si la care a aderat si Federaţia Rusa la data de 13.05.1991.

Apelanta a solicitat instanței de apel suplimentarea probatoriului cu emiterea unei adrese prin Ministerul Justiţiei din Romania, către autoritatea primitoare din Federaţia Rusa pentru obținerea de informații privind dreptul rusesc.

În drept, a invocat  a invocat art. 256, art. 8 alin.4) din Legea 85/2014 privind procedurile de insolventa, art. 466 Cod de procedura civila, Convenţia Europeana nr. 62/7 Iunie 1968, Legea nr. 189 din 13 mai 2003.

Intimata -pârâtă ... a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat

În motivare a susținut că motivarea instanţei de fond este legala si temeinica.

Așa cum însăși apelanta precizează in cuprinsul apelului, solicitarea de informaţii asupra dreptului străin se poate face doar cu respectarea procedurii menţionate in Legea nr 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială, aspect pe care reclamanta nu l-a îndeplinit in fata primei instanţe.

Singura autoritate competenta in a solicita altor state informaţii asupra dreptului străin este Ministerul Justiţiei, orice alte opinii legale sau acte juridice care emana de la autorităţile străine, însoțite de traducere in limba romana, nefiind relevante. Apelanta nu a depus la dosarul cauzei toate înscrisurile solicitate de către instanţa de judecata, deşi obligaţiile au fost menţionate prin încheiere in 30.05.2019 si comunicate reclamantei

Intimata a arătat că invocă art. 289 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2014 procedura străină va fi recunoscută doar in situația in care există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea. In cazul de fata, apelanta nu a făcut dovada existentei condiţiei reciprocităţii reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanței care a pronunțat hotărârea, aceasta opunându-se la efectuarea procedurii potrivit Legii nr. 189/2003 (procedura a cărei aplicare o solicita prin prezentul apel).

În cauza de fata nu ne aflam in niciunul din cazurile prevăzute la art. 274 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, așa încât dispoziţiile si textele legale invocate de către parata privind insolventa transfrontaliera nu sunt aplicabile in cazul de fata si pe cale de consecinţa nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de prevederile legale in vigoare de recunoaştere a hotărârii invocate.

Tratatul între Republica Populară Română si Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistentei juridice în cauzele civile, familiale si penale din 03.04.1958 se refera doar la cauzele civile, familiale si penale, fiind inaplicabil in cauzele comerciale (litigii intre profesionişti), cu atât mai mult acesta este inaplicabil in cauzele privind insolventa si falimentul.

Decretul nr. 334/1958 privind ratificarea tratatului dintre Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistenţei juridice în cauzele civile, familiale şi penale datează din anul 1958, când dreptul comercial avea o autonomie proprie si era in mod clar delimitat de dreptul civil. Așa fiind, acest Tratat este inaplicabil in cauza de fata.

Debitoarea nu a făcut dovada in temeiul art. 30 din legea nr. 189/2003 ca Hotărârea din data de 12 noiembrie 2018 pronunţata de Curtea de Arbitraj din.... Federaţia Rusa in dosarul nr. A53-32687/2017 este pronunţata intr-o cauza civila in sensul art. 46 din Tratatul dintre Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistenţei juridice în cauzele civile, familiale şi penale din 03.04.1958.

Așa cum arata chiar debitoarea, Hotararea din data de 12 noiembrie 2018 pronunţata de Curtea de Arbitrai din.... Federaţia Rusa in dosarul nr. ... nu este definitiva, putând fi atacata cu recurs, iar potrivit art. 46 din Tratat doar hotărârile judecătoreşti ramase definitive pot fi recunoscute reciproc.

Hotărârea din data de 12 noiembrie 2018 pronunţata de Curtea de Arbitraj din .... Federaţia Rusa in dosarul nr.  a fost pronunţata d....e către o instanţa arbitrala si nu de către o instanţa judecătoreasca.

In drept, a invocat art. 205 Cod Proc Civ.;

Analizând cererea de apel, instanța reţine ca, potrivit art. 477 alin 1 Cod de procedură civilă, instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit de către apelant precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. Prin urmare, şi în calea de atac a apelului este pe deplin aplicabil principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, iar ceea ce nu a fost apelat de niciuna dintre părţi intră în putere de lucru judecat.

Motiv pentru care, în prezentul dosar, curtea va analiza legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate de prima instanţă numai prin raportare la criticile invocate în cererea de apel de apelanta-reclamantă și la apărarea formulată de intimata și reiterată în apel care nu a fost analizată de prima instanță (pretinsa inaplicabilitate a Tratatului dintre Rusia și România invocat de reclamantă pentru că nu ar fi viza și cauzele comerciale de insolvență), respectiv nu va analiza susținerile din apel ale intimatei-pârâte conform cărora nu ar fi incident în cauză art. 274 din legea 85/2014 atâta timp cât intimata nu a făcut apel la considerentele primei instanțe prin care aceasta a reținut expres „Aşadar, raportat la obiectul prezentei cereri, tribunalul reţine că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 274 alin.1 lit. a din legea 85/2014, întrucât se solicită asistenţă în România de către un reprezentant străin în legătură cu o procedură străină de insolvenţă, respectiv se solicită de un reprezentant străin, astfel cum este definit la art.5 pct.56 din legea nr.85/2014, recunoaşterea unei hotărâri străine de insolvenţă pe teritoriul României.”, astfel că aceste din urmă considerente au intrat în autoritate de lucru judecat.

Analizând cererea în aceste limite, curtea constată, spre deosebire de prima instanță, că Punctul D din Tratatul între Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistenţei juridice în cauzele civile, familiale şi penale din 03.04.1958 nu se aplică în integralitatea sa numai cauzelor care presupun o punere în executare efectivă a hotărârii recunoscute.

Denumirea Punctului D din Tratat este „Recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi familială”.

Într-adevăr, art. 47 – 51 din cadrul Punctului D din Tratat vizează numai acele hotărâri care sunt și executabile, anterior art. 47 fiind și denumirea subsecțiunii „Reguli privind executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi familială” și fiecare articol component din această subsecțiune, de la art. 47 până la art. 51, reglementând numai procedura de încuviințare a executării silite.

Dar, anterior art. 47-51 se află art. 46 care poartă denumirea marginală distinctă „Recunoaşterea şi executarea hotărârilor de natură nepatrimonială”. Și în conținutul articolului se menționează recunoașterea și executarea reciproc a hotărârilor între cele două state și nimic din acest text de lege nu face dovada nici direct, nici indirect că cele două proceduri, recunoaștere/executare, ar fi intercondiționate sau ca alcătuind o unică procedură, cumulativ. Și aceasta pentru că nu orice hotărâre are o componentă care să poată fi executată, dar nu numai hotărârile care stabilesc obligații ce pot fi supuse executării sau numai componentele executabile dintr-o hotărâre prezintă relevanță în relațiile sociale, în sens larg, ci și acele componente care, fără a fi executabile, produc varii efecte juridice și tocmai pentru ca aceste efecte juridice să se producă și pe teritoriul altui stat decât cel în care au fost pronunțate se instituie procedura specială doar a recunoașterii.

Prin urmare, art. 46 din Tratat reglementează reciprocitatea recunoașterii hotărârilor indiferent de caracterul lor executabil sau nu.

Totodată, contrar celor invocate de intimata-pârâtă, deși art. 46 din Tratat vorbește despre recunoașterea hotărârilor judecătoreşti „în materie civilă şi familială” și deși din 1887, anterior semnării Tratatului între cele două state, în România fusese adoptat Codul comercial și raporturile comerciale erau supuse unor reguli speciale față de raporturile pur civile, instanța reține că noțiunea „materie civilă” din art. 46 din Tratat este folosită în sens larg.

Și aceasta, pe de o parte, pentru că, așa cum rezultă din adresa ..... emisă de Consulatul Federației Ruse, în dreptul rusesc nu a existat această dihotomie civil/comercial - „Rusia nu distinge o ramură separată de drept și legislație comerciale, toate relațiile care decurg din activitatea antreprenorială și din alte activități economice sunt reglementate de dreptul civil, inclusiv procedurile de faliment.

Contrar susținerilor intimatei și în parte și contrar susținerilor apelantei, dovada dreptului străin nu trebuie făcută numai prin adrese emise prin intermediul Ministerului Justiției în condițiile Legii 189/2003. Legea 189/2003 stabilește într-adevăr procedura de urmat dacă se solicită informații privind dreptul străin de la statul străin. Dar chestiunea de drept în sine poate și trebuie să fie dovedită conform art. 253 Cod de procedură civilă și art. 2562 Cod civil, respectiv, și din oficiu, dacă este posibil, prin atestări obţinute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert, dar și printr-un alt mod adecvat, toate fiind variante alternative, nu cumulative. Atunci când se solicită atestări de la organele statului străin care a edictat, procedura de urmat este, în lipsa unui acord bilateral sau dacă nu vorbim despre state ale UE, procedura prevăzută de Legea 189/2003. Dar, odată dovedit dreptul străin în unul din celelalte moduri, nu este obligatorie și urmarea procedurii din Legea 189/2003, în caz contrar art. 2562 Cod civil rămânând fără conținut, ceea ce nu poate fi admis. Iar o adresă emisă de Consulatul general al Federației Ruse, necontestată de către intimată, este mod adecvat de probare a unei chestiuni de drept, respectiv a faptului că în dreptul rusesc noțiunea „cauză civilă” acoperă și a acoperit și cauzele din activități antreprenoriale și alte activități economice.

Totodată, deși la nivelului anului 1958 în România exista Codul comercial care reglementa distinct activitatea economică a persoanelor juridice, art. 1 din Tratat stabilea expres că „Cetăţenii şi persoanele juridice (denumite în cele ce urmează “cetăţeni”) ai unei Părţi Contractante se bucură pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante, în ce priveşte drepturile lor personale şi patrimoniale, de aceeaşi ocrotire juridică ca şi cetăţenii şi persoanele juridice proprii.” Prin urmare, Tratatul acoperea și ocrotirea persoanelor juridice, implicit, pct. D din Tratat, acoperea și procesele în care persoanele juridice erau parte. Atâta timp cât Tratatul nu cuprinde derogări, particularizări, rezultă că se acoperă hotărâri privind persoanele juridice, indiferent că erau pronunțate în litigii de drept civil pur sau care, la nivelului anului 1958, doar în dreptul intern românesc, purtau denumirea de litigii comerciale.

Pe de altă parte, Tratatul dintre cele două state este în vigoare în forma semnată în 1958 și se aplică raporturilor civile în sens larg, deci inclusiv litigiilor cu profesioniști, indiferent de natura lor, pentru că nici măcar dreptul românesc nu mai recunoaște dihotomia civil/comercial începând cu anul 2011 de la adoptarea Codului civil când a fost abrogat Codul comercial. Legiuitorul român nu a distins între profesioniști și neprofesioniști, nici din perspectiva competenței materiale a instanțelor judecătorești interne. Astfel, prin art.219 pct.I din Legea nr. 71/2011 a fost abrogat art.2 pct.1 lit.a) din Codul de procedură civilă anterior, care se referea la competență în cauzele comerciale, iar actualul Cod de procedură civilă nu cuprinde reguli derogatorii de competență pentru fostele litigii comerciale. Legea de punere în aplicare a Codului civil nr.71/2011, prin dispozițiile tranzitorii, art. 225 alin. 1, a pus în acord această opțiune de drept substanțial a legiuitorului, cu normele de competență existente, până la intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă (15 februarie 2013).

Astfel, si la acest moment și la momentul pronunțării deciziei instanței din Rusia față de care se solicită recunoașterea în prezentul dosar și care face obiectul prezentului dosar, toate litigiile cu profesioniști sunt litigii civile inclusiv potrivit dreptului intern și inclusiv hotărârile pronunțate de judecătorul sindic și de instanța de apel aferentă sunt hotărâri civile.

Atâta timp cât Tratatul din 1958 nu a fost abrogat, nu a fost modificat, la solicitarea Statului român, nici după anul 2011, nici după anul 2013, ci prevede și la această dată recunoașterea hotărârilor pronunțate în cauze civile, fără particularizări, derogări, rezultă că se aplică tuturor hotărârilor care au fost pronunțate în cauze care la această dată au natură civilă, deci, inclusiv hotărârilor pronunțate în litigii cu profesioniști.

Față de aceeași lipsă a unei derogări, particularizări și față de lipsa unei modificări aduse Tratatului la solicitarea României, după anul 1995, când în România a fost adoptată Legea 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului și practic s-a creat această procedură specială sau, la solicitarea Federației Ruse, după încetarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste și adoptarea procedurii insolvenței  și în Federația Rusă, atâta timp cât litigiile cu profesioniști, fie ele și în procedura de insolvență, sunt litigii civile și în dreptul român și în dreptul rus, rezultă că Tratatul se aplică și hotărârilor în materia insolvenței, fiind acoperite în totalitate condițiile din art. 46 din Tratat.

De altfel, în adresa ..... emisă de Consultatul General al Federației Ruse s-a arătat că examinarea cazurilor de faliment intră, în Federația Rusă, în competența curților de arbitraj și că însăși Curtea supremă de arbitraj de stat a Federației Ruse a arătat, în Scrisoarea din 16.08.1995 N O -230, printre tratatele internaționale la executarea cărora participă instanțele de arbitraj de stat din Rusia, și acest Tratat cu România din 1958. Prin urmare, inclusiv instanța supremă din Federația Rusă a recunoscut reciprocitatea Tratatului cu România și în materia litigiilor de insolvență care intră în competența sa.

Instanța reține totodată că, în apel, apelanta –reclamantă a făcut dovada, prin relațiile comunicate de către Curtea de arbitraj a Regiunii ... că Hotărârea din data de 12.11.2018 pronunţată de Curtea de Arbitraj de Stat a Regiunii ...., Rusia, în dosarul nr... este o hotărâre pronunțată de o instanță judecătorească și o hotărâre definitivă prin Hotărârea celei de a cincisprezecea Curți de arbitraj și de apel din 16.03.2019 și Hotărârea Curții de arbitraj din Regiunea.... din 06.06.2019, fiind expirate termenele de depunere a unei cereri de recurs sau recurs în supraveghere la Curtea Supremă a Federației Ruse și neexistând alte căi de atac.

Inclusiv Consultatul General al Federației Ruse a arătat în adresa... că, potrivit art. 1 din Legea Constituțională Federală din 28/04.1995 FKZ, instanțele de arbitraj din Federația Rusă sunt instanțe federale și fac parte din sistemul judiciar al Federației Ruse, că în Federația Rusă competențele instanțelor de arbitraj de stat sunt strict delimitate de cele ale curților de arbitraj privat, iar hotărârile pronunțate de instanțele de arbitraj de stat sunt hotărâri judecătorești, pronunțate de judecători, nu hotărâri arbitrale, pronunțate de arbitri.

Pentru toate aceste considerente, fiind îndeplinite în integralitate condițiile recunoașterii procedurii, instanța va admite apelul, va schimba sentința apelată în sensul că  va admite cererea formulată de reclamantă și va dispune recunoașterea, pe teritoriul României, a procedurii de insolvență a societății....Regiunea..., potrivit Hotărârii din data de 12.11.2018 pronunţată de Curtea de Arbitraj de Stat a Regiunii...., Rusia, în dosarul nr. ....definitivă prin Hotărârea celei de a cincisprezecea Curți de arbitraj și de apel din 16.03.2019 și Hotărârea Curții de arbitraj din Regiunea.... din 06.06.2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta-debitoare....împotriva sentinței civile nr. ..../04.07.2019 pronunțate de Tribunalul București – Secţia a VII-a Civilă, în dosarul nr...., în contradictoriu cu intimata creditoare.....

Schimbă sentinţa apelată în sensul că

Admite cererea formulată de reclamantă.

Dispune recunoaşterea, pe teritoriul României, a procedurii de insolvență a societății..., Regiunea... potrivit Hotărârii din data de 12.11.2018 pronunţată de Curtea de Arbitraj de Stat a Regiunii.... Rusia, în dosarul nr... definitivă prin Hotărârea celei de a cincisprezecea Curţi de arbitraj şi de apel din 16.03.2019 şi Hotărârea Curţii de arbitraj din Regiunea... din 06.06.2019.

Definitivă.

Pronunţată azi, 17.12.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Preşedinte,                                            Judecător,                                 Grefier,